Un spion la Curtea lui Carol I al Romaniei

Speram să am posibilitatea să vă dau, chiar din Constantinopol, veşti despre Prinţ şi despre voiajul său dar, în mijlocul agitaţiei continue în care am petrecut ultimele săptămâni, bunele mele intenţii au rămas sterile, prin forţa împrejurărilor. Alteţa Sa însăşi n-a putut găsi răgaz pentru corespondenţa de familie şi întrucât – cum altfel? – Vă consideră ca făcând parte din familia sa, n-a putut răspunde, până acum, nici la scrisoarea pe care i-aţi adresat-o. Prinţul a binevoit să-mi arate această scrisoare, inclusiv sfaturile interesante pe care le conţine şi am fost plăcut surprins să aflu aprecierile flatante pe care le-aţi făcut la adresa mea. Vă mulţumesc, Doamnă, din toată inima, pentru sprijinul binevoitor pe care mi-l acordaţi, cât şi pentru sfaturile şi încurajările oferite şi vă asigur că voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a fi, întotdeauna, demn de amabilitatea dumneavoastră.

Un spion la Curtea lui Carol I al Romaniei

Scrisorile secrete ale lui Emile Picot, secretarul francez al lui Carol I între anii 1866-1868. Auguste Emile Picot (1844-1918) este unul dintre marii bibliografi ai Franţei – îi datorăm bibliografia exhaustivă a operei lui Corneille, de exemplu –, unul dintre primii care au cules ştiinţific şi au răspândit în Occident folclorul românesc, e cel care a înfiinţat prima catedră de limba română la o universitate vest-europeană (la Paris, în 1875)… Lui Emile Picot, Franţa, ca şi România, îi datorează mult, în plan cultu­ral. Puţini însă îl cunosc într-o altă postură a lui, cea de… spion al lui Napoleon al III-lea la curtea Principelui Carol I.

Turnul Babel… din farfurie

Imi ramasese in minte o vorba a parintelui Mina Dobzeu, la Husi: „Dupa ce au coborat de pe Corabie Noe si fiii sai, Dumnezeu i-a binecuvantat sa manance din toate vietuitoarele pamantului „ca din iarba verde””… Nu banuiam atunci cand le transcriam ca – asa cum nimic, niciodata, nu e intamplator in viata – cuvintele acestea vor avea legatura cu articolul pe care il scriu acum. Si, totusi, asa este: caci dezlegandu-l Dumnezeu pe om sa manance carne si dandu-i omului curiozitate si spirit de inovatie, a facut posibila aparitia acestui fel de mancare cu totul deosebit despre care voi scrie…

Rubine, aur și mere de Punia

Cei mai multi dintre dumneavoastra asociaza toamna cu bogatia roadelor. Pentru mine, toamna e sinonima cu un rod anume: rodia. I se mai spune mar de Punia. Sau granata. Apare toamna prin piete, caci e dintre fructele ce se coc tarziu, pana catre iarna. Coaja ei rosie-violacee ascunde un pumn de rubine. Se spune ca samburii dulci, imbracati in pulpa subtire, sangerie, prevestesc fecunditatea. Poate de aceea Orientul pune la mare pret fructul acesta considerat a avea puteri miraculoase: peste crestetul tinerilor casatoriti se aruncau seminte de rodie, ca urare de fertilitate.  

Turcia – un domeniu schiabil de explorat

Un proverb turc spune că ursul nu doarme când i-e foame şi nici schiorul când vede prima zăpadă. Am simţit, anul acesta, nevoia unei schimbări de decor, cu unul diferit de cel al Alpilor francezi, austrieci şi elveţieni unde tălpicile m-au purtat, în anii trecuţi, de jos în sus şi de sus în jos pe munte. Şi-ntr-un târziu, am găsit: Turcia!

Misterele bisericii fortificate de la Cisnădie

„După cum aţi putut observa, biserica fortificată din Cisnădie seamănă destul de mult cu cea din Prejmer, este una dintre cele mai bine prezervate biserici-cetate din Transilvania. Zidul de apărare fiind foarte bine conservat lasă să se vadă bolţile – la Prejmer erau deja construite locuinţe pe partea interioară a zidului de apărare, iar aici, deasupra acestor bolţi se aflau mici case de lemn care aveau rolul de a depozita grânele, în caz de atac, pentru că dincoace de ziduri se refugia toată comunitatea, tot satul. Strategia era ca în biserică să fie adăpostiţi copiii, femeile şi vârstnicii, iar bărbaţii luptau, pe zidul de apărare. Există şi aici, la Cisnădie, ca şi în alte biserici-cetate un „turn al slăninei”, unde fiecare familie din sat îşi depozita slănina şi, bineînţeles, existau şi nişte reguli foarte interesante: în acea încăpere se intra numai duminica, numai capul familiei venea, tăia din slănină o bucată cât credea că îi va fi de ajuns în săptămâna următoare şi, ca să fie sigur că nimeni nu va fura, aplica o ştampilă pe locul unde a tăiat ca să aibă dovada.”

Chefuri de la Junimea

În mai 1876, Eminescu devine corector şi redactor la Curierul de Iaşi (pe care îl numeşte „foaia vitelor de pripas”). În clădirea Hotelului Binder,el intra aproape zilnic pentru a citi ziarele vieneze şi franceze aduse cu poştalionul în cafeneaua localului, întrucât una dintre misiunile sale jurnalistice era aceea de a redacta ştirile externe ale ziarului.

…Însă nimic nu se putea compara cu serile de taină în care Bădia Mihai și Ion Creangă închinau la nesfârșit, stacană după stacană, în bojdeuca din Ţicău, acolo unde dumneaei Tincuța Vartic, ţiitoarea povestitorului, îi îmbia cu tăvi aburinde de plăcinte moldovenești de poveste. Se poate spune că multe dintre paginile nepieritoare ale literaturii române nu ar fi existat fără mijlocirea teribilelor „poale*n brâu”!