Speram să am posibilitatea să vă dau, chiar din Constantinopol, veşti despre Prinţ şi despre voiajul său dar, în mijlocul agitaţiei continue în care am petrecut ultimele săptămâni, bunele mele intenţii au rămas sterile, prin forţa împrejurărilor. Alteţa Sa însăşi n-a putut găsi răgaz pentru corespondenţa de familie şi întrucât – cum altfel? – Vă consideră ca făcând parte din familia sa, n-a putut răspunde, până acum, nici la scrisoarea pe care i-aţi adresat-o. Prinţul a binevoit să-mi arate această scrisoare, inclusiv sfaturile interesante pe care le conţine şi am fost plăcut surprins să aflu aprecierile flatante pe care le-aţi făcut la adresa mea. Vă mulţumesc, Doamnă, din toată inima, pentru sprijinul binevoitor pe care mi-l acordaţi, cât şi pentru sfaturile şi încurajările oferite şi vă asigur că voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a fi, întotdeauna, demn de amabilitatea dumneavoastră.
luni, 18 decembrie 2017
Un spion la Curtea lui Carol I al Romaniei
Scrisorile secrete ale lui Emile Picot, secretarul francez al lui Carol I între anii 1866-1868. Auguste Emile Picot (1844-1918) este unul dintre marii bibliografi ai Franţei – îi datorăm bibliografia exhaustivă a operei lui Corneille, de exemplu –, unul dintre primii care au cules ştiinţific şi au răspândit în Occident folclorul românesc, e cel care a înfiinţat prima catedră de limba română la o universitate vest-europeană (la Paris, în 1875)… Lui Emile Picot, Franţa, ca şi România, îi datorează mult, în plan cultural. Puţini însă îl cunosc într-o altă postură a lui, cea de… spion al lui Napoleon al III-lea la curtea Principelui Carol I.
Turnul Babel… din farfurie
Imi ramasese in minte o vorba a parintelui Mina Dobzeu, la Husi: „Dupa ce au coborat de pe Corabie Noe si fiii sai, Dumnezeu i-a binecuvantat sa manance din toate vietuitoarele pamantului „ca din iarba verde””… Nu banuiam atunci cand le transcriam ca – asa cum nimic, niciodata, nu e intamplator in viata – cuvintele acestea vor avea legatura cu articolul pe care il scriu acum. Si, totusi, asa este: caci dezlegandu-l Dumnezeu pe om sa manance carne si dandu-i omului curiozitate si spirit de inovatie, a facut posibila aparitia acestui fel de mancare cu totul deosebit despre care voi scrie…
Rubine, aur și mere de Punia
Cei mai multi dintre dumneavoastra asociaza toamna cu bogatia roadelor. Pentru mine, toamna e sinonima cu un rod anume: rodia. I se mai spune mar de Punia. Sau granata. Apare toamna prin piete, caci e dintre fructele ce se coc tarziu, pana catre iarna. Coaja ei rosie-violacee ascunde un pumn de rubine. Se spune ca samburii dulci, imbracati in pulpa subtire, sangerie, prevestesc fecunditatea. Poate de aceea Orientul pune la mare pret fructul acesta considerat a avea puteri miraculoase: peste crestetul tinerilor casatoriti se aruncau seminte de rodie, ca urare de fertilitate.
Turcia – un domeniu schiabil de explorat
Un proverb turc spune că ursul nu doarme când i-e foame şi nici schiorul când vede prima zăpadă. Am simţit, anul acesta, nevoia unei schimbări de decor, cu unul diferit de cel al Alpilor francezi, austrieci şi elveţieni unde tălpicile m-au purtat, în anii trecuţi, de jos în sus şi de sus în jos pe munte. Şi-ntr-un târziu, am găsit: Turcia!
Misterele bisericii fortificate de la Cisnădie
„După cum aţi putut observa, biserica fortificată din Cisnădie seamănă destul de mult cu cea din Prejmer, este una dintre cele mai bine prezervate biserici-cetate din Transilvania. Zidul de apărare fiind foarte bine conservat lasă să se vadă bolţile – la Prejmer erau deja construite locuinţe pe partea interioară a zidului de apărare, iar aici, deasupra acestor bolţi se aflau mici case de lemn care aveau rolul de a depozita grânele, în caz de atac, pentru că dincoace de ziduri se refugia toată comunitatea, tot satul. Strategia era ca în biserică să fie adăpostiţi copiii, femeile şi vârstnicii, iar bărbaţii luptau, pe zidul de apărare. Există şi aici, la Cisnădie, ca şi în alte biserici-cetate un „turn al slăninei”, unde fiecare familie din sat îşi depozita slănina şi, bineînţeles, existau şi nişte reguli foarte interesante: în acea încăpere se intra numai duminica, numai capul familiei venea, tăia din slănină o bucată cât credea că îi va fi de ajuns în săptămâna următoare şi, ca să fie sigur că nimeni nu va fura, aplica o ştampilă pe locul unde a tăiat ca să aibă dovada.”
Chefuri de la Junimea
În mai 1876, Eminescu devine corector şi redactor la Curierul de Iaşi (pe care îl numeşte „foaia vitelor de pripas”). În clădirea Hotelului Binder,el intra aproape zilnic pentru a citi ziarele vieneze şi franceze aduse cu poştalionul în cafeneaua localului, întrucât una dintre misiunile sale jurnalistice era aceea de a redacta ştirile externe ale ziarului.
…Însă nimic nu se putea compara cu serile de taină în care Bădia Mihai și Ion Creangă închinau la nesfârșit, stacană după stacană, în bojdeuca din Ţicău, acolo unde dumneaei Tincuța Vartic, ţiitoarea povestitorului, îi îmbia cu tăvi aburinde de plăcinte moldovenești de poveste. Se poate spune că multe dintre paginile nepieritoare ale literaturii române nu ar fi existat fără mijlocirea teribilelor „poale*n brâu”!
Chefurile de la Junimea
„Halal! zău de sfintele tinereţe!… Nimene dintre noi n-avea fruntea încreţită de necazuri, nimene nu ducea pe vremea aceea sacul cu grijile în spinare. Toţi trăiau într-o lume trandafirie, în care soarele nu asfinţea. Alecu Șendre, amfitrionul care şedea în capul mesei, ne stimula cheful, închina la sănătăţi, istorisea anecdote de haz, privighea ca nimene să nu rămâie în urmă cu paharul, într-un cuvânt da mereu cep entuziasmului şi butoaielor cu vin. Când iată că de după nişte tufari apăru tocmai în momentul psihologic un taraf de lăutari care ne-a adulmecat cum adulmecă prepelicarul vânatul şi începu să ne cânte de inimă albastră. (…..) O! Atunci a fost momentul culminant al entuziasmului. Un ura frenetic şi nesfârşit a întâmpinat pe noii lăutari care cântau frumos de tot, mai frumos decât adevăraţii lăutari, mai frumos decît ar fi cântat ei însuşi altă dată, pentru că atunci erau încălziţi de ospăţul câmpenesc şi mai ştiu eu de ce alte focuri nemărturisite? Apoi dânşii schimbară cântecul de jale într-un cântec de brâu de acelea care îţi dau furnici la picioare şi îţi răstoarnă căciula pe ceafă, şi atunci am încins şi noi părechi, părechi, un joc năstruşnic, pe iarba verde, un joc cum nu s-a mai văzut în via lui Șendre, de clocotea văzduhul de chiote, de răsuna pământul sub bătaia călcâilor, de ne venea nouă înşine sufletul la gură”, povestea Nicu Gane despre chiolhanul din curtea boierului ieşean.
miercuri, 29 noiembrie 2017
De tinut minte si de pus in biblioteca
Din nou despre Kera Calita si cartile ei. O bucurie pe care o datoram, cu siguranta, si fotografei de ocazie.
Kera Calita, la Gaudeamus
Din nou despre Kera Calita si cartile ei. O bucurie pe care o datoram, cu siguranta, si fotografei de ocazie.
joi, 16 noiembrie 2017
Din lumea larga
Dacă vrei să afli ce mai e nou prin lume, nu rata întâlnirea cu Vacanțierul și cu Simona Lazăr&Valentin Țigău, aici și aici.
duminică, 13 decembrie 2015
marți, 1 ianuarie 2013
3x3
Bucuros de lectura! Primele articole din acest an pe saiturile mele preferate, despre: Pacuiul lui Soare, Eminescu si Frantz Josef.
3x3
Bucuros de lectura! Primele articole din acest an pe saiturile mele preferate, despre: Pacuiul lui Soare, Eminescu si Frantz Josef.
marți, 11 decembrie 2012
Album literar-gastronomic: Lansare de carte
Album literar-gastronomic: Lansare de carte: Dragi prieteni, Va reamintim ca asta-seara (vineri, 7 decembrie) de la orele 18,00, la restaurantul Zexe din Bucuresti (Strada Icoanei ...
sâmbătă, 1 septembrie 2012
MIRABILA SAMANTA
Undeva in intinsul Campiei Romane, un om si un gest: fermierul s-a indreptat cu pasi largi catre lan, a rupt un spic, l-a frecat intre degete si a dus catre gura boabele de grau. Privindu-l, mi-am amintit de gustul dulceag pe care il avea graul din copilarie si de acelasi gest - al tatalui meu - in holda de aur dintre doua ape. Un om, prin grau…
Poate nu intamplator mi-a fost dat sa descopar, zilele trecute, un tablou intr-o biserica din Bucuresti. In pronaos, ridicand ochii, am fost uimita sa am dinainte o pictura infatisand scena din Biblie cunoscuta ca "Iisus prin grau". Panza e semnata de Svaiter-Cumpana, artist plastic din veacul trecut si, o vreme, profesor la Institutul de Arte Frumoase "Nicolae Grigorescu".
"Iisus mergea prin semanaturi si ucenicii lui smulgeau spice, le frecau cu mainile si mancau" (Luca 6: 1). Iisus si ucenicii lui, hranindu-se cu boabe de grau, comunicau direct cu "viul", caci samanta - "mirabila samanta" blagiana - e sinonima cu "viata". Pentru omul simplu, graul are semnificatii adanci si luminoase. La nivel simbolic, exista o echivalenta intre grau si Iisus, iar mentalitatea romaneasca traditionala ii confera acestuia un loc privilegiat in ordinea lumii: "Foaie verde grau marunt / Cate flori sunt pe pamant / Toate merg la juramant; / Numai spicul graului / Si cu vita vinului / Si cu lemnul Domnului / Zboara-n naltul cerului / Stau in poarta raiului / Si judeca florile / Unde li-s miroasele."
Un om obisnuit din campie - al catulea dintr-un sir de tarani, scolit la oras si intors in sat, sa continue truda stramosilor sai - imi spunea: "Ca sa creasca, graul are nevoie de tot atata timp cat a stat Iisus in pantecele Mariei: 9 luni, de la intai octombrie la intai iulie. Graul este matricea lumii". Iar painea "cea spre fiinta" si painea "Cinei de Taina" e zamislita din cel mai aurit grau si uscata de razele soarelui. Impartind painea, Iisus s-a impartit pe sine si a impartasit cu ucenicii un anumit mod de a fiinta: intru iubire.
"Iar eu parea ca merg in ceata
de ucenici si ucenice, Si sfaram si eu, pentru cina, cu palmele-amandoua, spice. si prea putin al vrerii tale Ca pamanteana grija, Doamne, m-a-ntarziat, stingher, pe cale. acelasi glorios apus, Dar n-aud vorbele-ti pe care evenghelistii nu le-au spus. ca treci din nou mi s-a parut Si-ti caut umbra luminoasa in lutul moale s-o sarut." |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)